ALEXANDRA ŞI NICOLAE NOICA LA ANTENA 3. UN REGAL

ALEXANDRA ŞI NICOLAE NOICA LA ANTENA 3. UN REGAL

via Welcome to Roxania by Roxana Iordache on 7/5/09

Foto: http://translations.observatorcultural.ro

În prima parte a emisiunii "Zig Zag" cu Ion Cristoiu sunt invitaţi fiica lui Constantin Noica, Alexandra şi nepotul filosofului, fostul ministru ţărănist Nicolae Noica. În mod sigur, un regal care merită urmărit.

UPDATE. Ion Cristoiu: Se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Constantin Noica. Nicolae Noica a scos o carte, "Neamul Noica". Ce înseamnă neamul Noica?

Nicolae Noica: Păi, în primul rând e bine să ştie toată lumea ce-i neamul, în accepţia lui Mircea Vulcănescu: adică, rădăcinile unor oameni. Străbunicul a fost un mare agricultor, un om care a fost ales în Parlamentul ţării ca deputat, în două legislaturi. Vreau să spun că din această familie sunt nişte nume rezonabile, D-tru Noica este creatorul şcolii de neurologie, Nicolae Noica a condus spitalul de urologie de la Panduri, acum desfiinţat, Andrei Noica, parlamentar; Grigore Noica, tatăl lui Nicolae Noica, a fost absolvent al şcolii de agricultură din Germania, senator şi unul din cei mai mari publicişti în domeniul agriculturii. Tatăl meu era văr cu Constantin Noica. Aniversarea organizată de Academie la Alexandria nu a fost mediatizată. N-a fost nimeni de la televiziune.

Cristoiu: Puţină lume ştie că C-tin Noica avea o fiică.

Alexandra: Mama locuia la Sinaia. Tata se ducea acolo şi s-au întâlnit când avea vreo 10 ani, când au intrat în adolescenţă s-au căsătorit, sunt născută în 44, fratele meu, în 42. Când a venit comunismul, tatăl meu a fost trimis la Câmpulung, în domiciliu forţat. Mama mea e născută în Anglia, tatăl ei era englez. Ei s-au gândit că mama care mai avea paşaport englez – au făcut un mare sacrificiu pentru noi, au divorţat şi noi, după mulţi ani, după ce-a murit Stalin şi după ce a fost o conferinţă în Generva, în 55, ne-au eliberat. Am avut o corespondenţă extraordinară cu tata. Când a ieşit din închisoare şi a venit în Anglia, în 1972 …

Cristoiu: Scrisorile sunt publicate?

Alexandra: Nu, trebuie să mă uit pe ele, să le ordonez. În fiecare vară ne duceam şi petreceam vacanţele cu el, la Câmpulung.

Cristoiu: Nu a fost tentat să vină după dv. în Anglia?

Alexandra: Păi nu putea, era domiciliu forţat. A venit în vizită. Dar n-a fost niciodată tentat. Şi-a iubit ţara. Am un frate, care este călugăr. În Munţii Apuseni, a revenit în 1993, s-a călugărit în Anglia, a obosit extrem de mult în Anglia, toată lumea voia să-l vadă şi el nu avea timp să-şi facă datoria de călugăr.

N.Noica: Lângă mănăstirea Lupşa, Alba Iulia, şi-a făcut un schit şi coboară din timp în timp. A ţinut nişte prelegeri la Fac. de Drept. Scrie o mulţime de lucrări.

Alexandra: M-am căsătorit, am avut patru copii. Am lucrat la telefoane internaţionale, ştiam franceza, apoi, pentru British Airways. Când eram mică tata mă întreba ce vreau să fac când o să fiu mare, răspundeam: mamă de copii. Tata era amuzat, spunea: uite, ţi-ai împlinit ce-ai vrut să fii. Întotdeauna îmi scria şi mă îndruma: Să ştii că totdeauna într-o căsătorie e mai bine să dai mai mult, decât să ceri.

Cristoiu: D.D. Roşca spunea, filosof cu fustă, dracu' a mai văzut!

Noica: Mama lui se numea Clemenţa Casasovici – suntem oarecum rudă cu Djuvara, cu Chiliman – şi citea cărţi de filosofie, se pare că ea l-a influenţat mult.

Cristoiu: Spuneţi-mi despre această carte, a fost greu?

Noica: Am constatat existenţa unor documente de la 1820. Le-am găsit în familie. Am găsit şi testament din anull 1857, tatăl Iacovache care a contribuit la crearea oraşului Alexandria, spunea că toată averea o lasă băiatului, pentru că fetelor le dăduse zestrea. Cred că neamul îi datorează averea şi corectitudinea. Cred că toate neamurile ar trebui să-şi arate contribuţia la dezvoltarea societăţii. C.Noica are nişte rădăcini. Şi mai aveau un cult al fotografiilor. N-am avut probleme să găsesc fotografiilor celor dinainte, ci ale copiilor ei, ale copiilor mei.

Alexandra: Sunt bunică. Stăm în sudul Anglia, în Devon. Mai jos de Stonehenge. Am locuit la Londra, la Edinburg. Primele patru clase le-am făcut aici, eram pioner.

Cristoiu: Aţi plâns la moartea lui Stalin?

Alexandra: A trebuit să plângem.

Cristoiu: Când aţi mai venit aici?

Alexandra: Prima dată a fost 1995. După 40 de ani.

Ion Cristoiu: Acum aţi scos o carte. Alexandra Noica Wilson.

Alexandra: Sunt amintiri pe care le-am început când copiii erau mici. Mai ales îmi aminteam timpul la Câmpulung.

Cristoiu: Soţul?

Alexandra: Este englez.

Noica: Mare fotograf!

Alexandra: A fost şi profesionist.

Cristoiu: Spuneţi că Noica avea capacitatea de a spune mereu ceva nou.

Noica: Şi de a vorbi cu fiecare pe limba lui. Cu mine vorbea despre construcţii, despre urbanism, dar cu competenţă. Participase la un congres de urbanism sub egida ONU, în 1977, am aflat ulterior. Era prieten cu Duiliu Sfinţescu. În acea comunicare spunea aşa: nu construiţi mai înalt decât pomii! Cât am fost ministru, s-a respectat. După ce am plecat eu, cresc zgârie nori. Ce se întâmplă la Armenească, la Sf.Iosif…

Cristoiu: Când mă laudă cineva, ma cuprinde panica – un aforism al lui Constantin Noica din care ar trebui să înveţe şi politicienii.

Alexandra: Vara mea, Alexandra Chiliman, a organizat, vineri, un moment la Câmpulung şi mi-am retrăit copilăria. Când a dispărut casa Luca, unde a locuit tata, a fost ca şi cum mi-ar fi dispărut o prietenă.

Noica: În ultimii ani a trăit la celebra vilă 12 de la Păltiniş. El şedea sus, cred că erau 8 metri pătraţi, dădeai de-un pat şi celălalt pat era plin cu cărţi. Avea o tablă din lemn pe care scria, un cuier, un dulap şi o chiuvetă, apa curgea într-o găleată.

Cristoiu: Remarcabilă această capacitate de a dispreţui bunuri lumeşti. A avut o moştenire, nu-i aşa?

Noica: În 46 a murit Grigore Noica şi el a avut moştenire terenul de la tatăl lui unde avea şi-un conac. Nu-i plăcea să facă administrare. El şedea acolo, a fost găsit, luat cu D.O. şi dus la Câmpulung.

Cristoiu: Şi cu ocazia-asta, a scăpat şi de avere. Spuneţi-mi, toţi pot să-şi facă neamuri?

Noica: Din acest neam, mulţi au fost în Parlamentul României. Şi după perioada comunistă, a mai apărut un Noica, în Parlament. Prefaţa cărţii mi-a făcut-o d-l Andrei Pleşu.

Cristoiu: Cum era ritmul scrisorilor?

Alexandra: Vă citesc – despre şcoală, animale, orar. "Dintre toate animalele de la Londra, mă interesaţi mai mult voi şi să-mi spuneţi, cum lătraţi voi". Mai târziu a avut o maşină de bătut.

Cristoiu: Ar fi scris mail-uri?

Alexandra: Nu cred, că abia dacă ştia să facă o cafea.

Cristoiu: Ar fi fost un chin pentru mama dv.

Alexandra: Dar era un chin că erau despărţiţi. Şi cum să spui la revedere la o familie? Trebuie să te obişnuieşti cu ce se întâmplă, nu puteai să schimbi nimic. Trebuia să facă tot ce se putea.

Noica: Nu doar că s-au despărţit pentru binele copiilor, dar pe mine mă impresionează un lucru, patriotismul: a rămas aici şi a lăsat o şcoală: Liiceanu, Pleşu, Vieru, Kleininger…

Cristoiu: Când vă întoarceţi, doamnă?

Alexandra: Mâine.

Cristoiu: Cât aţi stat?

Alexandra: Două săptămâni.

Cristoiu: Credeţi că progresăm?

Alexandra Noica Wilson: Da, sigur! În una din scrisorile lui, tata ne-a spus, să nu uitaţi niciodată că sunteţi români.

Posted in Dedicaţie, Dreapta, Eveniment, Lovely (gentle)men, Presa, Remember, România profundă, Ţărăniştii

Multumiri Roxanei IORDACHE pentru script!